Investitia Nokia scoate la suprafata prima necropola crestina
Investitia Nokia scoate la suprafata prima necropola crestina
de Calina BERCEANU | 11 IULIE 2007
Săpăturile arheologice din comuna Jucu , judeţul Cluj, pe terenul unde în scurt timp va începe construirea „Nokia Village”, o investiţie care va ajunge la 200 de milioane de euro, au scos la iveală dovezi de necontestat ale existenţei unor aşezări creştine din secolul IX, de dinainte de venirea maghiarilor în Transilvania.
Este vorba despre primul cimitir creştin cert, aflat în apropierea primului sat vlaho-slav descoperit până acum, după cum ne-a declarat şeful lucrărilor, conf. dr. Alexandru Diaconescu, de la Catedra de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai”. „Nu aş spune că e veriga lipsă, ci confirmarea unor situaţii de unde până acum aveam dovezi separate şi neconcludente”, a afirmat dascălul, care a precizat că descoperirea întăreşte cronica lui Anonymus, unde se spune că vlahii şi slavii convieţuiau fără probleme.
Lucrările sunt de-abia la început, arheologii cercetând deocamdată într-o margine a cimitirului, unde au săpat circa 20 de morminte. Probabil că nu va fi posibil să se cerceteze întreaga zonă, deoarece aşezarea vlaho-slavă se întinde şi în afara perimetrului Nokia, iar banii sunt numai pentru efectuarea de săpături în acest areal.
Integral la:
http://www.gandul.info/social/investitia-nokia-scoate-suprafata-
prima-necropola-crestina.html?3932;851240
Foto: Conf. dr. Alexandru Diaconescu - Universitatea Babes-Bolyai, Cluj.
